PLATĂ NOUĂ PE SUPRAFAȚĂ: SPRIJIN DE BAZĂ pentru VENIT ÎN SCOPUL SUSTENABILITĂȚII!

DIRECT DE LA BRUXELLES. Printre propunerile pentru viitoarele subvenții ale fermierilor, care vor fi discutate în ședința Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, pe data de 29 ianuarie, se află și instituirea unei noi scheme de plată pe suprafață de care să beneficieze fermierii.
În vederea garantării unui nivel minim de sprijin pentru venitul agricol pentru toți fermierii veritabili, precum și în scopul îndeplinirii obiectivului tratatului de a se asigura un nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, ar trebui stabilită o plată decuplată anuală bazată pe suprafață, ca tip de intervenție numit „sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității”. Pentru a se îmbunătăți direcționarea acestui sprijin, cuantumurile plăților pot fi diferențiate pe grupuri de teritorii pe baza condițiilor socioeconomice și/sau agronomice.

Pentru a evita efectele disruptive  (distructive, devastatoare n.r.) asupra veniturilor fermierilor, statele membre pot decide să implementeze sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității în funcție de drepturile la plată.

În acest caz, valoarea drepturilor la plată de dinaintea oricărei convergențe suplimentare ar trebui să fie proporțională cu valoarea lor astfel cum a fost stabilită în cadrul schemelor de plată de bază în temeiul temeiul Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, ținând seama și de plățile pentru practicile agricole benefice pentru climă și mediu.

Statele membre ar trebui să realizeze, de asemenea, o convergență sporită pentru a continua să se îndepărteze progresiv de valorile istorice. Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității constituie principalul sprijin acordat de PAC în vederea stabilizării veniturilor exploatațiilor agricole, astfel încât este necesar ca o parte semnificativă, de cel puțin 70 % din alocările prevăzute la prezentul regulament, să fie destinată acestui sprijin, se arată în documentul transmis de Parlamentul European pentru AGROINFO.

Aceste propuneri sunt făcute sub forma unor amendamente la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 ale Parlamentului European și ale Consiliului. Vor fi dezbătute și supuse votului în ședința Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, ținută la Bruxelles, pe data de 29 ianuarie 2019.

 

Sursa https://www.agroinfo.ro/vegetal/plata-noua-pe-suprafata-sprijin-de-baza-pentru-venit-in-scopul-sustenabilitatii

Login pentru a posta comentarii
Go to top