DAEA despre PLATA SUBVENȚIILOR APIA: FERMIERII CARE NU VOR PRIMI BANII până la 31 MARTIE!

SUBVENȚII APIA 2018! Plata subvenţiilor este realizată în proporţie de 90%, iar în câteva zile se va termina şi teledetecţia, dar cei cu probleme nu vor primi deocamdată banii, deoarece sunt unele erori, a declarat luni ministrul agriculturii, Petre Daea, la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România.
"Suntem în proces de definitivare a subvenţiilor şi suntem 90% la zi. Mi-au pus câţiva primari întrebarea, pe bună dreptate: când pentru teledetecţie? În câteva zile se termină teledecţia. Nu se vor primi bani deocamdată, pentru cei care au probleme, dat fiind faptul că sunt unele erori. Nu se primesc acum pentru sprijin cuplat la legumicultură, dat fiind faptul că trebuie să se depună până la 31 martie documentele respective şi când se va operaţionaliza desfăşurarea bugetului respectiv vor primi şi pentru ajutorul naţional tranzitoriu. În rest, sumele sunt în grafic iar pe 1 martie începem să depunem cererile la APIA", a afirmat Daea, citat de Agerpres.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) susține, contrar celor afirmate de ministrul Daea, că teledetecția s-a încheiat. APIA a comunicat pe data de 12 februarie 2019 că a demarat plățile pentru fermierii aflați în eșantionul de control prin teledetecție.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 12.02.2019, a demarat plata pentru fermierii selectați la controlul prin teledetecție - Campania anului de cerere 2018, pentru care s-au finalizat toate activitățile procedurale.

Astfel, în sistemul informatic al Agenției au fost introduse rezultatele finale ale unui număr de 51.123 fermieri din eșantionul de 51.537 fermieri selectați pentru acest tip de control, se arată în comunicatul oficial APIA.

Cât privește campania de depunere a cererii pentru anul 2019, ministrul Petre Daea a declarat, din nou, că depunerea cererilor se va încheia pe 15 mai.


"În 2017, ca să introducem acea ordine, am spus că închidem obloanele la APIA, în 2018 ca să introducem regula şi mai puternic am spus că ferecăm, sudăm uşile. Anul asta spun că suspendăm şi scările la APIA, pentru că până la data de 15 mai trebuie să depună cererile pentru a avea subvenţiile la timp", a precizat ministrul agriculturii


Şeful MADR a menţionat că sunt în vistieria ţării 7,6 miliarde euro, pentru 2017-2018 şi o lună din anul acesta.


"Plăţile directe ca fonduri luate de la Uniunea Europeană în 2017 au fost 99,9%, în 2018, 99,81%. Anul acesta am adus de la Uniunea Europeană, prin grija Guvernului, în primul rând, pentru că a alocat sumele necesare de la buget pentru ca lucrurile să funcţioneze, până la această dată sunt în România, în vistieria ţării, 7,6 miliarde euro 2017-2018 şi, evident, o lună şi din anul acesta", a spus Daea, pentru sursa citată.


Pe de altă parte, ministrul a subliniat că în 2019 vor continua programele deja demarate, dar vor fi şi altele noi. Astfel, alături de programele pentru tomate, lână, irigaţii, combaterea grindinei, Mangaliţa şi Bazna vor apărea programe noi, precum "reproducţia la suine, reproducţia în sectorul avicol, susţinerea usturoiului, ca să putem să rezolvăm problema acestui produs pe piaţa românească".

Sursa https://www.agroinfo.ro/vegetal/daea-despre-plata-subventiilor-apia-fermierii-care-nu-vor-primi-banii-pana-la-31-martie

 

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top