FERMIERI, ULTIMA ŞANSĂ! Se termină BANII EUROPENI!

SUBMĂSURI PNDR 2020 DESCHISE ŞI FONDURI DISPONIBILE. O submăsură din PNDR 2020 se închide în câteva zile, iar o alta, la finalul lunii septembrie 2019. Pentru ce mai puteţi solicita fonduri europene nerambursabile de la Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) şi câţi bani mai sunt disponibili pentru fiecare submăsură!

AGROINFO vă informează care sunt submăsurile din PNDR 2020 deschise în acest moment, câte proiecte au fost depuse şi câţi bani mai sunt disponibili pentru fiecare submăsură.

Submăsura 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor

  • Alocare sesiune 42,797 mil. euro
  • Deschisă la 1 aprilie 2019, se închide pe 30 niembrie 2019
  • Au fost depuse până acum 596 proiecte în valoare de 1,3 mil. euro
  • FONDURI DISPONIBILE 45,77 mil. euro

Submăsura 4.2 GBER MINIMIS - Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole aferente submăsurii 4.2

  • Alocare sesiune 4 mil. euro
  • Deschisă la 17 iunie 2019 se închide pe 31 decembrie 2019
  • Au fost depuse până acum 3 proiecte în valoare de 12.647 euro
  • FONDURI DISPONIBILE 5,987 mil. euro

Submăsura 4.2a - Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol - Sector creare unităţi de procesare

  • Alocare sesiune 16,8 mil. euro
  • Deschisă la 19 august 2019 se închide pe 31 ianuarie 2020
  • Au fost depuse până acum 3 proiecte în valoare de 2,698 mil. euro
  • FONDURI DISPONIBILE 22,5mil. euro

Submăsura 4.2a - Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol - Sector dezvoltare şi modernizare unităţi de procesare

  • Alocare sesiune 10 mil. euro
  • Deschisă la 19 august 2019 se închide pe 31 ianuarie 2020
  • Au fost depuse până acum zero proiecte
  • FONDURI DISPONIBILE 15 mil. euro (plafonul maxim până la care se depun proiecte)

Submăsura 4.3 - Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Infrastructură irigaţii

  • Alocare sesiune 200 mil. euro
  • Deschisă la 6 februarie 2019 se închide pe 31 august 2019
  • Au fost depuse până acum 304 proiecte în valoare de 298,620 mil. euro
  • FONDURI DISPONIBILE 1,38 mil. euro

Submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici – Sector zona montană

  • Alocare sesiune 13,77 mil. euro
  • Deschisă la 22 iulie 2019 se închide pe 31 decembrie 2019
  • Au fost depuse până acum 801 proiecte în valoare de 12,015 mil. euro
  • FONDURI DISPONIBILE 8,640 mil. euro

Submăsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici – Sector zonă normală inclusiv ITI

  • Alocare sesiune 32,130 mil. euro
  • Deschisă la 22 iulie 2019 se închide pe 31 decembrie 2019
  • Au fost depuse până acum 1.352 proiecte în valoare de 20,280 mil. euro
  • FONDURI DISPONIBILE 27,915 mil. euro

Submăsura 9.1 - Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol

  • Alocare sesiune 7,729 mil. euro
  • Deschisă la 26 iunie 2019 se închide pe 30 septembrie 2019
  • Au fost depuse până acum 11 proiecte în valoare de 4,167 mil. euro

Submăsura 9.1a - Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol

  • Alocare sesiune 5,3 mil. euro
  • Deschisă la 26 iunie 2019 se închide pe 30 septembrie 2019
  • Au fost depuse până acum zero proiecte

pumn-cu-bani_b

Valoarea proiectelor depuse este valoarea publică nerambursabilă a proiectelor depuse cu punctajul estimat mai mare sau egal decât pragul minim de calitate din care a fost exclusă valoarea publică a proiectelor retrase

Fondurile disponibile sunt cele rămase până la închiderea sesiunii. Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare se poate închide mai repede de termenul limită, dacă sunt epuizate fondurile disponibile.

IMPORTANT! VALOAREA FONDURILOR DISPONIBILE PRIN PNDR 2020 SE ACTUALIZEAZĂ CU VALOAREA ECHIVALENTĂ A PROIECTELOR DEPUSE CÂT ŞI CU VALOAREA ECHIVALENTĂ A PROIECTELOR RETRASE ÎN CADRUL SESIUNILOR DESCHISE, precizează AFIR.

Login pentru a posta comentarii
Go to top