Subvenţii bovine 2020: Condiţii pentru Ajutorul Naţional Tranzitoriu pe cap de vacă lapte și carne

Document oficial publicat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și care conține nu doar condițiile obligatorii pe care trebuie să le respecte crescătorii de bovine, dar și data de referință pentru exploatațiile care solicită Ajutor Național Tranzitoriu pentru anul în curs. Deși fermierii au sperat până în ultimul moment că data istorică va fi eliminată/actualizată pentru accesul la această plată pe cap de bovină, informarea oficială a APIA arată că, în continuare, și pentru 2020, se va achita ANTZ de la bugetul de stat pentru efective existente în ferme în 2013.

De precizat că pentru anul 2020, cuantumul ANTZ va fi mai mic decât plata pe 2019 care se află în curs de achitare și pentru care s-au stabilit următoarele sume pe cap de animal:

    ANTZ 7, schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte: 17,7220 euro/tonă adică 84,172 lei/tonă;
    ANTZ 8, schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne: 69,1109 euro/cap de animal adică 328,249 de lei/cap de animal;

Beneficiarii Ajutorului Național Tranzitoriu pentru bovine sunt producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.

Schemele de plată pentru bovine:

a) schemă decuplată de producție în sectorul lapte;
b) schemă decuplată de producție în sectorul carne.

Ajutoarele naționale tranzitorii – specia bovine, se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA cu cod unic de identificare, în funcţie de criteriile de eligibilitate.

Ajutorul național tranzitoriu pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte se acordă producătorilor agricoli înregistrați în sistemul cotelor de lapte care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

● Pentru fermierii înregistrați în Sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015:
a) la data solicitării ajutorului național tranzitoriu, exploataţia să fie înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine;
b) solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă de referinţă (2012-2013/2013-2014/2014-2015, după caz);
c) solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014 – 2015.
Ajutorul național tranzitoriu se acordă pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte produsă şi înregistrată la livrări şi/sau vânzări directe în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă de referință.

● Pentru fermierii crescători de bovine care NU au fost înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte cu exploatația cu cod ANSVSA din cerere, până la data de 1 aprilie 2015,:
a) la data solicitării ajutorului național tranzitoriu, exploataţia să fie înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine;
b) solicitantul să fi comercializat o cantitate de minimum 3 tone de lapte pe exploataţia din cerere în perioada de referinţă.
Perioada de referinţă este perioada cuprinsă între data începerii depunerii cererii unice de plată a anului anterior şi ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată în primul an de cerere în care obţine un drept de plată pe exploataţia respective. Prin excepţie pentru anul de cerere 2016 perioada de referinţă este cuprinsă între 1 aprilie 2015 şi ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată în anul 2016;
c) pentru fermierii care au obținut un drept la prima ANTZ 7-L pe exploataţia din cerere, pentru o perioadă de referință anterioară anului de depunere, plata ANTZ 7 – L se acordă doar pentru perioada de referință și cantitatea pentru care fermierul a obținut un drept la primă.

Pentru fermierii care NU au obținut un drept la primă pe exploataţia din cerere, pentru o perioada de referință anterioară anului de depunere, plata ANTZ 7 – L se acordă, pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte, comercializată în perioada de referinţă aferentă anului de cerere curent.

Dreptul la primă obţinut în anii anteriori pentru schema ANTZ 7 – L poate fi cedat în aceeași exploatație cu cod ANSVSA cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru următoarele cazuri:
a) între soţi;
b) în urma schimbării formei de organizare;
c) în urma moştenirii exploataţiei cu cod ANSVSA

Ajutorul național tranzitoriu pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) deţin un efectiv de minimum 3 capete bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă şi/sau nepurtătoare de primă cu vârsta de minimum 16 luni la data de referinţă, înregistrate în RNE;

b) la data solicitării primei, exploataţia cu cod ANSVSA este înregistrată în RNE, în care există cel puţin un animal identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine;

Data de referinţă este ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată a fiecărui an de depunere pentru exploataţiile cu cod ANSVSA nou-înfiinţate în perioada cuprinsă între data începerii depunerii cererii unice a anului anterior şi ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice în anul în curs.

Pentru anul de cerere 2020 datele de referință sunt:
– 31.01.2013 pentru exploatațiile înființate până la data de 31.01.2013 inclusiv;
– 17.04.2014 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.02.2013 – 17.04.2014 inclusiv;
– 31.03.2015 pentru exploatațiile înființate în intervalul 18.04.2014 – 31.03.2015 inclusiv;
– 29.02.2016 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.04.2015 – 29.02.2016 inclusiv;
– 28.02.2017 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.03.2016 – 28.02.2017 inclusiv;
– 28.02.2018 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.03.2017 – 28.02.2018 inclusiv;
– 28.02.2019 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.03.2018 – 28.02.2019 inclusiv;
– 29.02.2020 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.03.2019 – 29.02.2020 inclusiv.

Data de referinţă se stabilește în funcție de data intrării primului animal în exploatația cu cod ANSVSA conform înregistrărilor existente in baza nationala de date (RNE) a ANSVSA.

Ajutorul național tranzitoriu schema decuplată de producție în sectorul carne se acordă pentru un efectiv de minim 3 capete bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă şi/sau nepurtătoare de primă, pentru exploataţiile nou-înfiinţate cu vârsta de minim 16 luni, la care se adaugă şi tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă.

Dreptul la primă obţinut în anii anteriori pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, poate fi cedat unei alte persoane pe baza unei declaraţii notariale/moștenit, în altă exploataţie înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă, în urma preluării integrale a animalelor purtătoare de primă, cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru exploataţiile nou-înfiinţate.

În cazul persoanelor juridice, dreptul la primă obţinut în anii anteriori pentru schema decuplată de producţie specia bovine sectorul carne poate fi cedat unei alte persoane juridice sau aceleiaşi persoane juridice rezultată dintr-o reorganizare cu excepţia divizării, atestată prin certificatul constatator de la ONRC, în altă exploataţie cu cod ANSVSA, înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă, în urma preluării integrale a animalelor purtătoare de primă, cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru exploataţiile nou-înfiinţate.

Dreptul la primă obţinut în anii anteriori pentru schema ANTZ 8 – C poate fi cedat în aceeaşi exploataţie, cu cod ANSVSA, cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, în următoarele cazuri:
a) între soţi;
b) în urma schimbării formei de organizare;
c) în urma donării/vânzării exploataţiei cu cod ANSVSA;
d) în urma moştenirii exploataţiei cu cod ANSVSA.

Documentele necesare acordării primei:

    copie de pe cartea de identitate/ buletinul de identitate/ paşaport/ certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz, iar în cazul reprezentantului, copie de pe datele de identificare, respectiv carte de identitate/buletin de identitate/paşaport;
    dovada deţinerii unui cont bancar activ;
    procură notarială în cazul în care fermierul persoană fizică împuterniceşte o persoană pentru depunerea cererii unice de plată în numele său ori pentru a-l reprezenta în relaţia cu APIA;
    copia de pe dovada de înregistrare a solicitantului în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014 – 2015 precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct, în cazul fermi-erilor înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015 și care nu au solicitat ANTZ7-Lapte, pentru exploatația cu cod ANSVSA din cerere, în anii de acordare anteriori.
    pentru fermierii neînregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015, care solicită ajutor național tranzitoriu pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte pentru perioada de referință aferentă anului de cerere curent, documentul specific care însoţeşte cererea unică de plată și care atestă livrarea/vânzarea/procesarea proprie a minimum 3 tone lapte este unul din următoarele, după caz:

i) copie de pe cel puţin un contract cu un cumpărător, valabil pe o perioadă de minimum 6 luni, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul care efectuează livrarea de lapte;
ii) copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoană fizică ce efectuează vânzarea directă a laptelui din care să rezulte cantitatea de lapte comercializată în perioada de referință aferentă anului curent;
iii) copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi de pe dispoziţia de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică, din care să rezulte cantitatea de lapte comercializată în perioada de referință aferentă anului curent;
iv) copie de pe factura/bonuri fiscale de vânzare directă a laptelui pentru PFA, II, IF şi SC, din care să rezulte cantitatea de lapte comercializată în perioada de referință aferentă anului curent;
pentru procesarea laptelui în unităţi proprii – copie de pe avizele de însoţire a mărfii care atestă livrarea şi de pe notele de intrare-recepţie în unitatea de procesare din care să rezulte livrarea şi recepţia a minimum 3 tone lapte la unitatea proprie de procesare, în perioada de referinţă a anului de solicitare, precum şi copie de pe certificatul constatator emis de ONRC din care să reiasă obiectul de activitate, respectiv procesare lapte.

Fermierii neînregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015 care au obţinut dreptul la prima ANTZ pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte, într-un an anterior anului de cerere, pot solicita acest drept şi beneficia de primă doar pentru cantitatea pentru care au obţinut acest drept fără a mai prezenta documentele specifice prezentate mai sus.

● copia de pe paşaportul fiecărui animal/copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru care se solicită ajutor național tranzitoriu pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, în cazul exploataţiilor nou înfiinţate şi/sau pentru care nu s-a solicitat/beneficiat de primă în anii de acordare anteriori;

● În caz de cedare preluare/moștenire drept la primă ANTZ_7_L/ANTZ_8_C obţinut în anii anteriori:
a) în aceeași exploatație cu cod ANSVSA:
– copia de pe certificatul de căsătorie și declarație pe proprie răspundere de cedare a dreptului la prima pentru ANTZ_7_L/ANTZ_8_C a soțului/soției care a obţinut dreptul la prima în anii anteriori, în cazul în care prima pentru ANTZ_7_L/ANTZ_8_C este solicitată de soţia acestuia/ soţul acesteia.
– copie de pe certificatul de înregistrare/radiere precum și de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă pentru ANTZ_7_L/ANTZ_8_C în cazul în care dreptul la primă a fost obţinut sub altă formă de organizare de către de solicitant în anii anteriori; prin excepţie în cazul în care este schimbarea formei de organizare din PF în PFA/II/IF este necesar doar o declaraţie pe propria răspundere de cedare drept ANTZ_7_L/ANTZ_8_C;
– copie de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă pentru ANTZ_8_C în urma donării/vânzării exploatației cu cod
ANSVSA;
– copie de pe certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor sau copia anexei nr. 24 de la starea civilă a UAT, precum și copie de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă dacă sunt mai mulți moștenitori, în urma moștenirii exploatației cu cod ANSVSA pentru cazurile în care este moștenit dreptul la primă pentru ANTZ_7_L/ANTZ_8_C.

b) în altă exploataţie cu cod ANSVSA, înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă:
– copia de pe certificatul de căsătorie și declarație pe proprie răspundere de cedare a dreptului la prima pentru ANTZ_8_C a soțului/soției care a obţinut dreptul la prima în anii anteriori, în cazul în care prima pentru ANTZ_8_C este solicitată de soţia acestuia/soţul acesteia.
– copie de pe certificatul de înregistrare/radiere precum și de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă pentru ANTZ_8_C în cazul în care dreptul la primă a fost obţinut sub altă formă de organizare de către de solicitant în anii anteriori; prin excepţie în cazul în care este schimbarea formei de organizare din PF în PFA/II/IF este necesar doar o declaraţie pe propria răspundere de cedare drept ANTZ_8_C
– copia de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă obținut în anii anteriori pentru ANTZ_8_C. copia de pe certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor sau copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităţilor administrativ-teritoriale, însoțite de copiile documentelor notariale de cedare a dreptului la primă pentru ANTZ_8_C, din partea celorlalți moștenitori, în cazul în care există mai mulți moștenitori , pentru cazurile în care este moștenit dreptul la primă pentru ANTZ_8_C.
– declaraţie pe proprie răspundere privind motivul transferului integral al efectivului de animale şi a dreptului la prima pentru ANTZ_8_C în cazul în care solicitantul este beneficiarul dreptului la primă (sub aceeaşi formă de organizare) în anii anteriori.
– certificatul constatator de la ONRC a persoanelor juridice, în cazul în care prima pentru ANTZ_8_C este cedată unei alte persoane juridice sau aceleiași persoane juridice rezultată dintr-o reorganizare cu excepția divizării, în altă exploataţie cu cod ANSVSA, înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă.

Sursa

https://agrointel.ro/131762/oficial-apia-data-de-referinta-pentru-subventia-la-bovine-in-acest-an/

 

Login pentru a posta comentarii
Go to top