LEGE ADOPTATĂ ASTĂZI! DNA-UL PĂDURILOR!

VOTATĂ! Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, propunerea legislativă pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specializată în combaterea infracţiunilor împotriva mediului înconjurător, care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României.

Potrivit proiectului de lege, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu este condusă de un procuror-şef.

Direcţia are următoarele atribuţii: efectuarea urmăririi penale pentru infracţiuni prevăzute în competenţa direcţiei prin prezenta lege şi prin legi speciale; conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară organizaţi în cadrul structurilor specializate în combaterea infracţionalităţii de mediu, la nivel central şi teritorial; sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege, pentru judecarea cauzelor, precum şi exercitarea căilor de atac, participarea la şedinţele de judecată în cauzele pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu au sesizat instanţele de judecată ori au exercitat căile de atac ori în care, potrivit legii, participarea procurorului este obligatorie în raport cu infracţiunile date de prezenta lege în competenţa direcţiei.

În cadrul instituţiei funcţionează, prin detaşare, ofiţeri sau agenţi de poliţie judiciară, sub directa conducere şi controlul nemijlocit al procurorilor direcţiei, în limita posturilor prevăzute de lege.

"În cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu funcţionează, în limita posturilor prevăzute de lege, ofiţeri şi agenţi de poliţie detaşaţi în vederea efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor date de lege în competenţa direcţiei", se mai arată în proiect.

Detaşarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară se dispune la solicitarea procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu de către ministrul Afacerilor Interne, pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, cu acordul acestora, se mai spune această iniţiativă legislativă.

"Pierdem anual 1 miliard de euro doar de pe urma furturilor de păduri. Un miliard. Şi riscăm pierderea a sute de mii de euro în urma procedurilor de infringement. Şi, mai ales, se pierd vieţi. Oameni ucişi de aerul otrăvit sau oameni îmbolnăviţi de aerul otrăvit din oraşele mari ale României, inclusiv în Bucureşti. Din această perspectivă, raportul cost-beneficiu este net în favoarea DNA-ului pădurilor. Cer - şi am toată încrederea - că Guvernul va implementa legea după ce va fi votată", a precizat Dan Barna, președintele USR, formațiunea care a inițiat proiectul de lege.

Au votat "pentru" 200 de deputaţi, patru au votat "împotrivă", iar 107 s-au abţinut. Pentru acest proiect, Camera Deputaţilor este primul for sesizat, iar decizional este Senatul.

Ultima modificare Vineri, 15 Mai 2020 09:56

Login pentru a posta comentarii
Go to top