DECIZIE PENTRU FERMIERII AFECTAȚI DE SECETĂ!

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ! Un proiect de Ordonanță de Urgență, afișat astăzi în consultare publică, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii le dă posibilitatea fermierilor ale căror culturi agricole au fost distruse de secetă să-și amâne cu 9 luni plata ratelor la împrumuturi.

Potrivit proiectului de act normativ, obligația de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, acordate fermierilor din sectorul agricol afectați de fenomenul meteorologic de secetă pedologică în anul 2020, de către creditori, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă la cererea fermierului cu până la 9 luni, prin prelungirea corespunzătoare a maturității creditului, fără costuri suplimentare, cu obligația plății dobânzii și comisioanelor.

Măsura se acordă exclusiv fermierilor din sectorul producției primare de produse agricole ale solului, ale căror culturi au fost afectate de fenomenul meteorologic de secetă pedologică, indiferent de forma juridică de organizare și care au încheiate
procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole, potrivit prevederilor regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgența generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Facilitatea poate fi acordată o singură dată și doar pentru creditele care nu înregistrează restanţe la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau fermierii au efectuat plata acestor restanțe până la data solicitării suspendării obligaţiei de
plată.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice elaborează normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top