ADIO SUBVENȚII APIA PENTRU CEI CARE NU MAI AU VACI!

SUBVENȚII APIA 2021! Ministerul Agriculturii a publicat vineri, 19 februarie 2021, un proiect de Ordin pentru implementarea schemelor de plăți în agricultură pentru anii de tranziție 2021-2022. Potrivit proiectului de act normativ, ajutorul național tranzitoriu, așa-zisa subvenție mică nu va mai fi plătită celor care nu mai au nicio vacă în exploatația agricolă.

Art.60 ANTZ, ajutorul național tranzitoriu zootehnie, se acordă fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, în funcţie de criteriile de eligibilitate, pentru următoarele scheme:

a) schemă decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;
b) schemă decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne;
c) schemă cuplată de producţie, speciile ovine/caprine.

Art. 61. ANTZ pentru schema prevăzută la art.60 lit. a), schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte, se acordă fermierilor crescători de bovine care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) la data solicitării ANTZ, exploataţia să fie înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal din specia bovine, identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
b) solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă de referinţă;
c) solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014-2015.

Plata ANTZ pentru fermierii prevăzuţi la alin. (1) se acordă pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte per exploatația cu cod ANSVSA, produsă şi înregistrată la livrări şi/sau vânzări directe în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă de referinţă.

Art. 62.
(1) ANTZ pentru schema prevăzută la art. 60 lit. a) se acordă şi fermierilor crescători de bovine, neînregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) la data solicitării ANTZ, exploataţia să fie înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal din specia bovine, identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
b) solicitantul să fi comercializat o cantitate de minimum 3 tone de lapte în perioada de referinţă.

(2) Plata ANTZ pentru fermierii prevăzuţi la alin. (1) se acordă pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte per exploatația cu cod ANSVSA, comercializată în perioada de referinţă.

Art. 63.
(1) ANTZ pentru schema prevăzută la art. 60 lit. b) se acordă fermierilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) deţin un efectiv de minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referinţă 31 ianuarie 2013 înregistrate în RNE;

b) la data solicitării ANTZ exploataţia cu cod ANSVSA este înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal din specia bovine, identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare;

(2) Plata ANTZ pentru schema prevăzută la art. 60 lit. b) se acordă pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni, precum şi pentru tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie cu cod ANSVSA la data de referinţă.

Art. 64.
(1) ANTZ pentru schema prevăzută la art. 60 lit. b) se acordă fermierilor crescători de bovine şi pentru exploataţiile nou-înfiinţate după data de 31.01.2013, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) deţin un efectiv minim de 3 capete de bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă şi/sau nepurtătoare de primă, cu vârsta de minimum 16 luni la data de referinţă, înregistrate în RNE;
b) la data solicitării ANTZ exploataţia să fie înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal din specia bovine, identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare.

(2) Plata ANTZ se acordă pentru un efectiv de minimum 3 capete bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă şi/sau nepurtătoare de primă, cu vârsta de minimum 16 luni, precum şi pentru tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă, precizează Ordinul MADR aflat în consultare publică pe site-ul oficial.
 

 

Sursa

https://www.agroinfo.ro/politic/adio-subventii-apia-pentru-cei-care-nu-mai-au-vaci

 

Login pentru a posta comentarii
Go to top