MITING ÎN PIAȚA VICTORIEI - MARȘ SPRE PIAȚA CONSTITUȚIEI, 6 APRILIE 2022 - ORA 11,00

Blocul Național Sindical organizează un Miting de protest în Piața Victoriei, miercuri 6 aprilie 2022, începând cu ora 11,00. Mitingul va fi urmat de un marș cu deplasare spre Piața Constituției.

Toate cele 35 de federații sindicale afiliate la BNS, atât din sectorul privat cât și din sistemul bugetar, asigură participarea a cel puțin 5000 de sindicaliști la acțiunea de protest. Revendicările adresate Guvernului României, sunt următoarele:

1. Cerem adoptarea unor măsuri de sprijin pentru a compensa efectele economice și sociale ale războiului din Ucraina, la nivel economic și social.Înainte de declanșarea conflictului armat, la capătul a doi ani de pandemie care a pus la grele încercări salariații din România, devenisem deja martorii unei alinieri forțate a prețurilor, la nivelul prețurilor europene, în contextul în care veniturile românilor sunt cu mult mai mici față de cele din statele membre UE. Avem nevoie de investiții urgente în diverse sectoare (ex. transporturi) dar și măsuri de sprijin pentru problemele specifice cu care se confruntă alte domenii cu risc major de dispariție. (ex. industria navală, industria de confecții etc).

2. Solicităm de urgență măsuri pentru securitatea energetică și alimentară a României.În plan energetic, prioritatea eliminării dependenței de resursele energetice importate din Rusia se suprapune peste efectele liberalizării pieței energiei electrice și celei a gazelor naturale care a condus la o puternică interconectare a piețelor de produse energetice din România (energie electrică, gaze și combustibil)  cu cele europene, cu efecte în special în ceea ce privește creșterea prețurilor.

Asigurarea hranei pentru un număr din ce în ce mai mare de refugiați, compromiterea culturilor agricole din Ucraina, sancțiunile economice care blochează importurile de alimente din Rusia, sezonul rece atipic pe care l-am traversat (lipsit de precipitații), sunt aspecte care ne îngrijorează profund cu atât mai mult cu cât strategia Guvernului României în domeniul agricol și alimentar este neclară.

3. Solicităm reluarea aplicării Legii-cadru nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, act normativ suspendat din anul 2021, la jumătatea perioadei de 4 ani prevăzute pentru implementare. Aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 va conduce la eliminarea inechităților salariale din sistemul public, astfel cum a fost convenit cu partenerii sociali in anul intrării în vigoare a legii.

4. Vrem încheierea unui pact național pentru industria de apărare care să conțină măsuri concrete pentru relansarea acestui sector, precum și pentru a limita presiunea resimțită de populație de costurile de finanțare pentru dotarea Armatei. Războiul a readus în prim-plan dotarea tehnică a armatelor la nivel european, cât și la nivel național. Pentru a face față eforturilor uriașe necesare, se impune ca industria națională de apărare să ocupe un loc central în politica de înzestrare. Sectorul industriei de apărare a fost distrus cu premeditare în ultimii 30 de ani de politruci neavizați și de samsari de armament care în schimbul unor comisioane grase au creat dependențe de importul de tehnică militară.

5. Cerem modificarea în regim de urgență a Legii nr. 62/2011 a dialogului socialastfel încât să ne putem exercita fără îngrădiri, drepturile fundamentale la organizare, negociere și grevă, așa cum sunt prevăzute în Constituția României. Vrem negocieri colective la nivel național și sectorial! Cerem dreptul de a negocia pentru federațiile reprezentative la nivel de unitate fără impunerea reprezentanților salariaților ca parte la negocierea colectivă!

Protestăm pentru ca ne simțim abandonați în propria țară, de propriul Guvern!Avem nevoie de măsuri concrete asumate de Guvern după dezbateri cu partenerii sociali, măsuri care să devină publice pentru a evita situațiile de panică cu efecte speculative. Solicităm Guvernului României convocarea în regim de urgență a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, având ca obiectiv constituirea unor grupuri de lucru pentru soluționarea revendicărilor noastre. Trebuie să redăm încrederea cetățenilor României că Guvernul, împreună cu partenerii sociali, patronate și sindicate, au capacitatea necesară pentru a identifica și a pune în aplicare măsuri care să asigure liniște, stabilitate și bunăstare pentru cetățeni!

Ultima modificare Miercuri, 06 Aprilie 2022 16:55

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top