MADR ACUM: Anunț important pentru cei care solicită ajutorul de 5.000 euro/fermier!

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță potențialii beneficiari că împuternicirea notarială solicitată în conformitate cu prevederile OMADR nr. 134/2022 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar“ poate fi depusă și ulterior completării formularelor de înscriere în sistemul informatic IMM RECOVER, dar nu mai târziu de încheierea contractului de acordare a ajutorului de stat.

Facem precizarea că împuternicirea notarială în care se specifică mandatul pentru reprezentare este necesară în cazul în care etapele măsurii se realizează prin împuternicit pentru persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale (PFA/II/IF).

Împuternicirea notarială va fi încărcată în aplicația electronică IMM Recover în urma solicitării de clarificare transmisă de către Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

IMPORTANT: În cazul în care formularele au fost semnate de către împuternicit și nu se depune împuternicirea notarială până la semnarea contractului de acordare a ajutorului de stat, atunci solicitarea devine neeligibilă și nu se mai încheie contractul, avertizează Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis astăzi Agroinfo. 

 

Sursa:

https://www.agroinfo.ro/politic/madr-acum-anunt-important-pentru-cei-care-solicita-ajutorul-de-5-000-euro-fermier

Ultima modificare Vineri, 27 Mai 2022 10:05

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top