Prețul orzului este în creștere

 

Prețurile orzului au scăzut semnificativ la începutul lunii iulie, iar motivul nu a fost atât recolta foarte timpurie, ci mai degrabă declinul prețurilor pe piața cerealelor, se arată într-o analiză publicată pe portalul agrarheute.com.

 

Cu toate acestea, în ciuda corecției puternice, prețurile orzului furajer în Germania sunt încă de două ori mai scumpe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Însă prețurile de luni, 5 iulie, se pare că au lăsat în urmă minimele din săptămâna precedentă, iar prețurile pentru datele ulterioare sunt deja, din nou, în creștere. Pe de o parte, se pare că producătorii care nu trebuie să-și vândă cerealele imediat după recoltare obțin venituri mai bune.

Prețul orzului la Hamburg – 305 euro/tonă

Săptămână acesta, pe piața en-gros și la portul de export Hamburg, orzul furajer este oferit la 305 euro pe tonă (prețuri en-gros) – cu aproximativ 50 de euro mai puțin decât în iunie, dar de aproape de două ori mai mult decât anul trecut, când prețurile au scăzut temporar sub 180 de euro pe tonă. La fel ca în acest moment, și anul trecut prețurile au crescut continuu după recoltare.

În estul Germaniei a început deja recoltarea orzului, iar prețurile en-gros la cele mai importante centre comerciale din centrul Germaniei și Brandenburg sunt în acest moment în jur de 290 de euro pe tonă. Cu toate acestea, recoltarea are loc în prezent în principal în zonele de treierat timpuriu din sud-vestul Germaniei.

Camera de Agricultură a landului Renania-Palatinat a raportat recent că treieratul orzului de iarnă a început în zonele de treierat timpuriu în ultima săptămână din iunie, însă precipitațiile abundente au întrerupt lucrările în unele zone. Primele rezultate nu sunt încă reprezentative, dar arată deja o varietate de niveluri de randament și calitate.

Prețurile de producție continuă să fie sub presiune în funcție de cerințele piețelor la termen. În absența cererii din partea industriei, prețurile menționate sunt adesea doar de natură nominală și au o valabilitate foarte scurtă. În ceea ce privește producătorul, disponibilitatea de a vinde noua recoltă pe o piața în declin a crescut din nou semnificativ.

 

Prețurile de producție din Renania-Palatinat au fost, în medie, de 285 de euro pe tonă la sfârșitul săptămânii trecute, cu aproximativ 10 euro mai mici decât săptămâna precedentă. Cu toate acestea, în landul Hesse, au fost raportate prețuri ale orzului de doar 270 de euro pe tonă, cu 15 euro mai ieftin decât săptămâna precedentă.

Franța cu recoltă foarte timpurie – prețurile orzului și-au revenit oarecum

Și în Franța prețurile orzului au scăzut semnificativ săptămână aceasta, ca urmare a declinului prețurilor grâului și a presiunii puternice exercitată de noua recoltă. Potrivit FranceAgriMer, recolta de orz de iarnă în Hexagon progresează foarte repede. Aproximativ 26% din suprafața cultivată cu orz era deja recoltată la 20 iunie, comparativ cu puțin sub 1% în aceeași perioadă a anului trecut.

Cu toate acestea, nivelurile de randamente și calitate sunt foarte variate și lasă fermierii și comercianții nesiguri cu privire starea producției pe sezonul 2022. În același timp, însă, comercianții francezi raportează o revigorare a cererii pentru furaje în Europa, în ciuda unei competitivități relativ solide din partea porumbului.

Astfel, la Rouen, cel mai important centru comercial francez, prețurile (en-gros) ale orzului au ajuns marți dimineață la 300 de euro pe tonă – comparativ cu 292 de euro pe tonă, vinerea trecută.

Problemele actuale care îngreunează exporturile Ucrainei au, de asemenea, un impact semnificativ asupra pieței europene a orzului. În mod normal, atât Ucraina, cât și Rusia sunt printre cei mai mari exportatori, concurând cu europenii pentru piețele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

 

Cu toate acestea, în ultimii doi ani, Franța a vândut o mare parte din orzul său în China, obținând prețuri excelente. Anul trecut, europenii (francezii) au exportat 2,3 milioane de tone de orz în China – adică 35% din totalul exporturilor europene.

La sfârșitul săptămânii trecute, Comisia Europeană a raportat că prețurile de export pentru orz erau de 327 euro pe tonă la Rouen, în Franța, și 336,5 euro pe tonă la Marea Neagră.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/228336/pretul-orzului-este-in-crestere/

 

Ultima modificare Miercuri, 06 Iulie 2022 09:52

Login pentru a posta comentarii
Go to top