Belgia acuză autorităţile din Olanda că au descoperit ouă contaminate încă din noiembrie 2016, dar nu au informat partenerii europeni

Ministrul belgian al Agriculturii, Denis Ducarme, a declarat miercuri că autorităţile olandeze au descoperit încă din noiembrie 2016 mai multe loturi de ouă contaminate cu un insecticid, dar nu au informat partenerii europeni, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Ducarme a precizat că Agenţia pentru siguranţă alimentară din Belgia are documente oficiale "care indică prezenţa substanţei Fipronil în ouă din Olanda încă de la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2016", dar "nu a existat nicio comunicare oficială din partea Olandei în legătură cu această situaţie".

Ministrul belgian al Agriculturii l-a contactat pe omologul său olandez pentru explicaţii, apoi a vorbit şi cu comisarul european pentru Agricultură, care "părea să aibă deja această informaţie".

Denis Ducarme a mai precizat că verificările privind siguranţa alimentelor au fost amplificate după descoperirea ouălor contaminate în Belgia, luna trecută.

otodată, ouăle controlate în Belgia conţineau niveluri foarte reduse de insecticid. În cazul unei companii, un al doilea test a depistat prezenţa insecticidului peste limita europeană permisă, iar această firmă se află în carantină din 18 iulie.

În ultimele zile, milioane de ouă din mai multe ţări europene au fost retrase din magazine din cauza contaminării cu fipronil, un insecticid toxic a cărui utilizare este interzisă în producţia de alimente.

Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie şi Franţa au raportat că mai multe loturi de ouă din import care au fost contaminate. Totodată, retaileri din Suedia şi Elveţia au intentat deja procese în acest caz.

Sursa contaminării a fost detectată la un furnizor de produse de curăţenie din Olanda. Fipronil este o substanţă folosită în mod frecvent în produsele veterinare pentru a combate puricii, căpuşele sau păduchii, însă este interzisă utilizarea în cazul animalelor destinate pentru consum.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, această substanţă este foarte toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glandele tiroide şi rinichii.

SURSA:MEDIAFAX.RO

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top