S-A ÎNTÂMPLAT ASTĂZI! CRESCĂTORII DE ANIMALE, NOI AJUTOARE DE LA MINISTERUL AGRICULTURII!

OFICIAL! Crescătorii de animale au solicitat astăzi, 10 aprilie 2019, Ministerului Agriculturii noi ajutoare pentru fermele de animale. Ei au discutat cu reprezentanții Ministerului Agriculturii, cu cei ai Agenției Naționale de Zootehnie și ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor la sediul ANSVSA.

La solicitarea Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna a avut loc o întâlnire de lucru, la sediul ANSVSA la care au participat, pe lângă conducerea asociației și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie Prof. Dr. G.K. Constantinescu” și ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Scopul principal al dezbaterilor, a fost acela de găsire a celor mai bune soluții, în vederea creșterii numărului de animale de rasă pură, din rasele Mangalița și Bazna, precum și crearea unui cadru legislativ care să permită creșterea numărului exploatațiilor care cresc aceste rase în condiții de creștere extensivă, dar și de siguranță sanitară veterinară, anunță un comunicat ANZ, transmis pentru AGROINFO.

Fermierii care cresc rasele Bazna și Mangalița beneficiază de  „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangalița în vederea producerii cărnii de porc". În ședința din 3 aprilie 2019, Guvernul a aprobat, pentru acest ajutor de minimis, suma de de 4.600.000 lei, pentru anul 2019.

Sursa https://www.agroinfo.ro/cresterea-animalelor/s-a-intamplat-astazi-crescatorii-de-animale-noi-ajutoare-de-la-ministerul-agriculturii

 

Login pentru a posta comentarii
Go to top