O analiză comparativă între ţările Uniunii Europene şi ţările cu politici neoliberale, în agricultura din grupul de Cairns (Chile, Brazilia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Australia etc.), ne arată destul de clar că atunci când subvenţiile sunt foarte scăzute, ţările devin mai repede competitive economic (grupul de Cairns), decât în cazul ţărilor cu nivel ridicat de subvenţii.

Dacă ne uităm puţin în urmă şi analizăm efectul subvenţiilor în spaţiul rural românesc, în ultimii 29 de ani, vom vedea că, pe măsură ce creşte numărul subvenţiilor cumulate de un agricultor, creşte şi numărul parcelelor de teren abandonate. Practic, am creat condiţiile perfecte ale satului asistat social, în care, prin acordarea de subvenţii fără condiţionalităţi, am eliminat motivaţiile care l-au făcut pe ţăran să lucreze pământul.

Ţăranii harnici îşi lucrează pământul, fie că primesc, fie că nu primesc subvenţie. În schimb, ţăranii leneşi (sau agriculorii surogat- noi agricultori ce s-au apucat de agricultură după 2007 când au apărut subvențiile de la APIA) au toate motivele de a trece de la “munca câmpului” la “povestea de la bar” cu politicile UE atât de stimulative pentru nemuncă.

Cu satele părăsite în mare parte de forţa vie a societăţii rurale, din motive migraţioniste (mare parte din satele din Transilvania), ţăranii în vârstă rămaşi şi-au construit un sistem financiar conservator, bazat în mare parte pe subvenţii. Lipsind motivaţia muncii pământului, avem de a face cu un fenomen rapid de abandon al acestei ocupaţii străvechi în mediul rural. Nici măcar nevoile de bază nu se mai justifică pentru ca un ţăran să le asigure prin munca sa. 

Astfel, avem de-a face cu un semi abandon a unor activităţi rurale care au motivat ţăranul să ocupe spaţiul rural :
- au fost dărâmate cuptoarele de pâine din multe gospodării;
- au fost distruse «bujdeiele» de uscat fructe;
- au fost abandonate războaiele de ţesut.

Această stare financiară acceptabilă pentru ţăranul român este susţinută, pe lângă subvenţii, de pensiile pe care ţăranii care au muncit la oraş sau în industrie le mai primesc. Declinul financiar care va perturba familia ţărănească va fi momentul dispariţiei acestor pensii, odată cu deţinătorii lor destul de în vârstă. Astfel, dacă dispar cei doi piloni de asistenţă socială ai ţăranului român (subvenţia şi pensia), care creează astăzi un echilibru financiar fragil, ne vom regăsi în faţa unui abandon tragic al spaţiului rural românesc. Cu suma aferentă dată ţăranilor în vârstă, pentru plata subvenţiilor prin APIA, din 2007 până astăzi, puteam să avem în fiecare an 40.000 de ferme pentru copiii ţăranilor, cu o investiţie de 25 000 euro (ex. tineri fermieri). Ar fi rezultat, între 2007 - 2013, circa 280.000 de ferme realizate de tinerii fermieri.

Daca luăm în analiză subvențiile APIA din județul Sălaj în anul 2011, observăm că o sumă de 100 de milioane de lei a fost acordată la circa 25 de mii de beneficiari, ceea ce presupune o medie de circa 380 000 de euro pe fiecare comună sălăjană. Acești bani au intrat în mare parte în consum în fermele de subzistență în loc să fie folosiți pentru investiții în ferme.

Suma intrată anual într-o comună sălăjană este arhisuficientă pentru rezolvarea a cel puţin 4 mari probleme cu care se confruntă țăranii (vânzarea laptelui, cărnii, legumelor și fructelor) printr-o investire în unități de procesare. Din păcate, acest lucru nu se întamplă, și zeci de mii de țărani sălăjeni (exemplul poate fi extrapolat și în alte județe ale Romaniei) se plâng că nu au unde să-și vândă produsele din ferme. Din 2007 până astăzi, o minte rezonabilă ar fi rezolvat problemele majore de vânzare a produselor agricole a milioane de țărani cu banii europeni din APIA, prin realizarea de unități de procesare în fiecare comună românească.

Exemple de investire durabilă a banilor din subvenţii

În urma noii legi a păşunilor, prin care primăriile sunt obligate să concesioneze toate suprafeţele de păşune pe care le deţin mediului privat (ţărani sau asociaţii de crescători de animale), sume importante de bani de la APIA ajung în conturile ACT-urilor. În loc să fie redistribuite anual sume importante pentru fiecare membru în parte, fiecare structură juridică ar trebui să-şi prioritizeze obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung, aşa încât să poată realiza investiţii durabile pentru comunităţi precum:

- Organizarea raţională a păşunatului. Această investiţie constă în organizarea unor parcele de păşunat cu o mărime de 5-6 heactare, delimitate prin perdele de protecţie (cătină, măceș) care să fie date în folosinţă îndelungată acelor membri, de regulă tineri, care vor să-şi organizeze ferme comerciale.
- Cercuri de maşini: cumpărarea în comun a unor utilaje. Exemple de investiţii: combine, cositori; maşini de plantat sau recoltat . Funcţionare: fiecare membru foloseşte individual utilajele ce aparţin grupului, participând cu cotă parte la întreţinerea şi repararea acestora.
- Unităţi de procesare, de prestări servicii (unități realizate la norme superioare sanitar veterinare, care prestează servicii de procesare pentru membrii structurii, de regulă structura cooperativă). Exemple de investiţii: atelier de dulceţuri, conserve, murături, măcelărie, lactate etc. Funcţionare: fiecare ţăran vine cu materia primă şi pleacă acasă cu borcanul gata etichetat şi pregătit de vânzare, ca exemplu. Funcţionarea sistemului este apropiată de funcţionarea unei mori la care ţăranul vine cu grâul şi pleacă acasă cu făina.

Sisteme de comercializare în comun
- Funcţionare: fiecare ţăran produce individual sau în comun produsul finit (prestări servicii) şi vinde direct sau în structură de comercializare comună.
- Exemple de investiţii: magazine în ferme, magazine mobile, magazine fixe în sat şi în oraş, magazine on-line, logistică pentru organizare de târguri, spune profesorul Avram Fițiu, în cartea sa Salvarea fermei țărănești.