Ministrul Oros – 2.500 de euro/lună de la USAMV Cluj pentru cursuri care au coincis cu deplasările sale în țară

Adrian Oros – salariu de ministru la București și de profesor universitar cu cursuri la Cluj-Napoca. Mai exact, ministru și profesor universitar, ”funcțiile” pe care Adrian Oros, le face în același timp, acesta fiind prezent la ambele îndatoriri. Din poziția șef de catedră la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Oros a încasat în ultimul an un salariu total de peste 150.000 de lei (peste 2.500 de euro pe lună), asta în ciuda faptului că zilele sale de curs au coincis în mare parte cu deplasări prin țară, conform agendei ministeriale și a pozelor apărute în presă și pe Facebook.

Cu o singură excepție, cursurile cu Oros figurează că s-au ținut fizic, deci că ministrul Oros s-ar fi aflat în mijlocul studenților în același timp în care se afla la Alba, Sibiu, Iași, la Bruxelles sau în deplasări cu liderul PNL, Ludovic Orban. În ultimul semestru, Adrian Oros a avut un singur curs online care a coincis cu deplasările pe care tot Adrian Oros, în calitate de ministru al Agriculturii, le desfășura în țară și în străinătate.

166.000 de lei de la minister, 151.000 de lei ca profesor universitar

Potrivit www.impact.ro, din ultima declarație de avere a ministrului Agriculturii, Adrian Oros, reiese că acesta a avut în ultimul an venituri salariale din pozițiile de ministru și cea de profesor universitar doctor. Mai exact, acesta a raportat în declarația de avere publicată în iunie 2021 că a avut venituri de: 166.000 de lei din salariul de ministru și 151.000 de lei din salariul de profesor universitar. Acesta a mai obținut și 28.000 de lei de la Colegiul Medicilor din România, unde ministrul ocupă poziții de conducere la nivel local (președinte) și național (vicepreședinte).

Veniturile anuale ale lui Adrian Oros au trecut de 450.000 pentru că acesta a mai primit și 127.000 de lei de la Autoritatea Electorală, bani ce reprezintă returnarea unui împrumut acordat PNL în campania de anul trecut. Reamintim că, Adrian Oros este de la sfârșitul anului 2020 și senator.

Oros figurează ca șef al catedrei de Toxicologie la USAMV Cluj-Napoca

Până să ajungă ministru al Agriculturii, la sfârșitul anului 2019 în guvernul condus atunci de Ludovic Orban, Adrian Oros se remarcase ca profesor al Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Acesta este chiar șeful catedrei de Toxicologie din cadrul facultății, având titlul de conferențiar doctor.

Ca venituri, acesta a raportat în declarația de avere publicată în vara anului trecut că a câștigat 166.000 de lei ca salariul anual net din activitatea didactică din Cluj-Napoca. După ce a devenit ministru, acesta a raportat, în iunie 2021, venituri salariale de 151.000 de lei.

Pentru acest salariu, responsabilitatea principală a profesorului Adrian Oros a fost să susțină cursul de Toxicologie studenților din anul IV. De altfel, această disciplină se adresează studenților din anii terminali, IV și V.

Cursuri săptămânale în fiecare vineri, de la ora 1o:00

Odată cu pandemia provocată de SARS-Cov-2, și activitatea didactică a profesorului Adrian Oros a trecut online. În ultimul semestru al anului universitar 2020-2021, ministrul Agriculturii a avut de susținut un curs online în fiecare vineri, de la ora 10:00, cu studenții anului IV, conform orarului obținut de la Facultatea de Medicină Veterinară.

Adrian Oros – ministru ”full-time” la București și prin țară

Dacă este comparat programul ministrului Agriculturii cu cel al profesorului universitar, reiese că Adrian Oros avea activități de ministru la ora când începea cursul. Asta pentru că doar în ultimele două luni, de la 10:00, Adrian Oros era plecat în vizite oficiale în țară sau în străinătate în calitate de ministru al Agriculturii, așa cum reiese din agenda sa, publicată pe site-ul ministerului sau pe pagina de Facebook a ministerului.

Cum activitatea didactică din anul universitar s-a terminat la mijlocul lunii iunie, am luat în considerare doar perioada 15 aprilie-18 iunie. A reieșit că în momentul când Adrian Oros trebuia să prezinte secretele Toxicologiei studenților clujeni, acesta avea următorul program ca ministru:

Vineri, 11 iunie

Ministrul Adrian Oros se află într-o vizită de lucru în județele Alba și Sibiu. De la ora 10:00 – Participare la deschiderea oficială a CARNEXPO Grill 2021, Theodora Golf Club și de la 10:30 – Participare online alături de Organizația Femeilor Antreprenor.

Vineri, 4 iunie

Adrian Oros a efectuat o deplasare în județul Constanța, unde a participat la Conferința regională Dobrogea, potențialul agricol vs. riscul deșertificării, organizată de Clubul Fermierilor Români. Prima oprire din timpul vizitei, care coincidea cu ora cursului, a avut loc la Crama Rașova din Cernavodă.

Aici, ministrul a vizitat podgoria și crama, făcând un tur al acestora, ocazie cu care a putut urmări întreg procesul de creație al vinului. În continuare, Adrian Oros a acordat un interviu înregistrat ce va fi difuzat în cadrul emisiunii „Viața satului”, de la TVR 1. Reportajul a fost filmat în incinta siloz Vonica din cadrul fermei Vonica Maniu.

Vineri, 28 mai

Cu o zi înainte, pe 27 mai, pe pagina de Facebook a Ministerul Agriculturii, se preciza că „Adrian Oros, se află pentru a doua zi la Consiliul de miniștri, la Bruxelles. Pe ordinea de zi se află continuarea discuțiilor ce vizează reforma PAC post 2020”.

Vineri, 21 mai

Adrian Oros a efectuat o vizită de lucru în județul Buzău, alături de Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Alături de ministru s-au aflat deputatul Gabriel Avrămescu, senatorul Vlad Pufu, subprefectul județului Buzău, Viorel Holban.

Vineri, 14 mai

Ministrul s-a aflat într-o vizită de lucru alături de Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, în județul Cluj.

Vineri, 7 mai

La ora cursului, Adrian Oros înregistra un interviu ce va fi difuzat în cadrul emisiunii „Viața Satului”, de la TVR 1. Reportajul va fi filmat la o fermă din localitatea Strunga din județul Iași. Totodată, vineri, ministrul participa, de la ora 13.00, la Conferința din regiunea Moldova Nord, organizată de Clubul Fermierilor Români.

Vineri, 30 aprilie

A fost Vinerea Mare cu ocazia sărbătorilor pascale.

Vineri, 23 aprilie

De la ora 10:00, agenda de lucru a ministrului a prevăzut: „Participare la videoconferința miniștrilor agriculturii, organizată de Partidul Popular European”. Figurează ca fiind la București.

Vineri, 16 aprilie

Adrian Oros nu a avut activități în calitate de ministru pe perioada în care în orarul de la facultate avea un curs.

Cursurile ar fi susținute de un alt profesor

Un cadru universitar din cadrul USMV Cluj-Napoca a sesizat redacția www.impact.ro faptul că Adrian Oros nu prea vine pe la cursuri, cursuri care sunt susținute doar de profesorul Andras-Laszlo Nagy.

Reporterii www.impact.ro au încercat să afle dacă ministrul susține cursurile pentru care ia bani frumoși din partea USAMV Cluj-Napoca.

Studenții se tem să vorbească

Astfel, jurnaliștii au contactat un student al lui Oros, dar acesta a refuzat să precizeze clar dacă ministrul Agriculturii participă la cursurile online sau nu. A transmis doar că nu dorește să se implice într-un scandal și că mulți profesori titulari absentează uneori de la cursuri care sunt susținute de asistenți sau colegi.

Un reprezentant al conducerii centrului universitar din Cluj-Napoca a transmis că nu verifică prezența profesorilor titulari la cursuri și ca dacă se aduc dovezi clare în legătură cu lipsa lui Oros de la cursuri, atunci se poate începe o anchetă.

Ministrul Oros a refuzat să comenteze situația

Jurnaliștii au încercat să ia legătura și cu ministrul Agriculturii. I-au transmis printr-un mesaj că îl roagă să le precizeze dacă participă la cursurile din orar, ținând cont de agenda de ministru și dacă susține aceste cursuri într-un fel sau altul. Adrian Oros nu a răspuns până acum la aceste întrebări.

 

Sursa:

https://agrointel.ro/193985/adrian-oros-ministru-cursuri-usamv-cluj-napoca/

Login pentru a posta comentarii
Go to top