PNDR: in ce conditii se pot accesa fonduri europene pentru ferme mici

Incepand din 2017, agricultorii romani vor putea accesa din nou masura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, in cadrul careia au posibilitatea sa beneficieze de o finantare de maxim 15.000 de euro pe proiect, potrivit stiriagricole.ro.

Pentru a putea pregati un dosar de finantare este important ca fermierii sa cunoasca in primul rand conditiile de accesare pentru acest tip de sprijin.

Prima conditie mentionata in Ghidul solicitantului este ca fermierii sa se incadreze in categoria microintreprinderilor și intreprinderilor mici.

Se va verifica inclusiv conditia de intreprinderi partenere sau legate pentru incadrarea in categoria de microintreprindere sau intreprindere mica. Vor fi eligibili solicitantii care, indiferent de activitatea desfașurata și in alte intreprinderi agricole sau non-agricole, respecta statutul de microintreprindere/ intreprindere mica.

Toate exploatatiile agricole pentru care in calculul SO se tine cont și de stupi, trebuie sa introduca sistemul de identificare şi inregistrare a stupilor şi stupinelor, constand in placute de identificare pentru fiecare stup şi panouri de identificare a stupinelor, in conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 119/ 2011, cu modificarile și completarile ulterioare.

De asemenea, fermierul trebuie sa aiba exploatatia agricola inregistrata, conform prevederilor legislative nationale, cu cel putin 24 de luni inainte de solicitarea sprijinului.

O alta conditie importanta de eligibilitate este ca agricultorul sa prezinte in cadrul proiectului un Plan de Afaceri. De asemenea, fermierul trebuie sa nu fi beneficiat de sprijin anterior prin aceasta submasura din PNDR 2014-2020.

O exploatatie agricola nu poate primi sprijin decat o singura data in cadrul acestei submasuri prin PNDR 2014-2020, in sensul ca exploatatia nu poate fi transferata intre doi sau mai multi fermieri, beneficiari ai sprijinului prin aceasta submasura.

In cazul investitiilor in exploatatii viticole pentru soiurile de struguri de vin, vor fi eligibile doar exploatatiile de vita de vie pentru vin din arealele vitiocole nominalizate prin Ordinul nr. 397/2003, cu modificarile şi completarile ulterioare, prevazute in Anexa nr. 7 la Ghidul Solicitantului).

In cazul infiintarii/ reconversiei plantatiilor pomicole, vor fi luate in considerare pentru sprijin doar speciile eligibile și suprafetele incluse in Anexa din Cadrul National de Implementare aferenta Subprogramului Tematic Pomicol din Anexa nr. 6 la Ghidul Solicitantului, exceptand cultura de capșuni in spatii protejate şi pepinierele, acestea putand fi infiintate pe intreg teritoriul national.

Implementarea Planului de Afaceri trebuie sa inceapa in termen de cel mult 9 luni de la data semnarii deciziei de acordare a sprijinului.

Inaintea solicitarii celei de-a doua tranșe de sprijin, beneficiarul face dovada creşterii performantelor economice ale exploatatiei, prin comercializarea productiei proprii in procent de minimum 20% din valoarea primei tranșe de sprijin (cerinta va fi verificata in momentul finalizarii implementarii planului de afaceri).

In cazul in care exploatatia agricola vizeaza creșterea animalelor, Planul de Afaceri va prevede in mod obligatoriu platforme de gestionare a gunoiului de grajd, conform normelor de mediu (cerinta va fi verificata la momentul finalizarii implementarii Planului de Afaceri, respectiv inainte de acordarea tranșei a doua); in cazul in care in cadrul exploatatiei agricole exista o platforma de gestionare a gunoiului de grajd care respecta normele de mediu/ care trebuie adaptata la normele de mediu, in Planul de Afaceri se va detalia acest aspect.

Sa aiba stabilit domiciliul/ sediul social in Unitatea Administrativ Teritoriala in care este inregistrata exploatatia. In cazul in care solicitantul este incadrat intr-o activitate salarizata, locul de munca trebuie sa fie in aceeaşi UAT sau zona limitrofa a UAT-ului in care este inregistrata exploatatia vizata pentru sprijin. Aceste conditii trebuie indeplinite in maxim 9 luni de la data semnarii Deciziei de Finantare.

Tara noastra are alocata prin PNDR 2014 – 2020 o suma totala de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro reprezinta fondurile europene atribuite tarii noastre, iar 1,347 miliarde de euro reprezinta contributia nationala.

Sursa: stiriagricole.ro

Login pentru a posta comentarii
Go to top