Imprimă această pagină

NU VA PANICATI! Avem DOUA LUNI sa explicam la Bruxelles de ce produsele romanesti ISI MERITA LOCUL IN SUPERMARKET!

Razvan Horatiu Radu, agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a anuntat astazi ca impotriva Romaniei a fost declansata procedura de infringement, potrivit Agrointeligenta. Potrivit documenului oficial publicat de Comisia Europeana, tarii noastre, la fel ca si Ungariei, ii este solicitat ca in termen de doua luni sa ofere autoritatilor comunitare argumentele pentru care este nevoie de aplicarea in noua forma a legislatiei adoptate anul trecut in comertul cu produse agroalimentare!

Dezbaterea publica – prima din acest an, a fost organizata de catre Comisia pentru Afaceri Europene şi Comisia pentru Agricultura, Silvicultura şi Dezvoltare Rurala a Senatului, care au reusit sa adune la masa discutiilor toate vocile si structurile importante si care au ceva de spus cu privire la legislatia produselor alimentare din Romania.

Dat fiind ca discutia a avut si conotatii legate de procedura de infringement as vrea sa aduc cateva informatii in premiera pe de o parte si sa aduc si cateva lamuriri. In primul rand vreau sa confirm ca azi, 15 februarie ne-a fost comunicata deschiderea procedurii de infringement pe care insa, noi nu o privim ca pe o tragedie. Salutam aceasta dezbatere unde sunt prezenti toti actorii interesati. Procedura de infringement trebui privita ca o oportunitate pentru amendarea cadrului legislativ corespunzator in conformitate cu toate exigentele Comisiei Europene. Este o oportunitate sa discutam cadrul legal si sa-l amelioram in masura in care este nevoie. Pe de alta parte, prin expertiza pe care o avem Ministerul Afacerilor Externe se pune la dispozitia comisiilor parlamentare interesate pentru a ne aduce contributia in vederea unui cadrul legislativ care sa raspunda exigentelor noastre, in acord cu regulamentele europene. Nu am vazut inca care este continutul solicitarii Comisiei Europene, abia azi a venit punerea in intarziere”, a declarat Razvan Horatiu Radu, agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Fermierii au acuzat retailerii ca au mintit la Bruxelles

Asociatia Agrointeligenta a fost reprezentata astazi de presedintele Senatului Agrointeligenta, Nini Sapunaru, care a luat cuvantul la dezbaterea in Senatul Romaniei cu privire la demersurile pe care Romania le are de indeplinit privind Legea 150/2016 care aduce modificari semnificative la vechea Lege 321/2019. Noua legislatie, asa-numita ”Lege a Supermarketurilor”, a ajuns in atentia Comisiei Europene dupa ce, se pare, retelele straine de supermarketuri prezente pe piata din Romania s-au plans ca Romania incalca comertul liber din UE.

”Dezbaterile pe legea 321/2009 au inceput fix acum un an si eu am crezut ca ne invitati sa aniversam asta. Ce s-a intamplat astazi este o copie fidela a ce s-a intamplat de la inceput. Un element care a creat multa confuzie si care nu a fost unul pozitiv, a fost acela ca legea a fost discutata doar in Comisia de Agricultura. Sunt multe alte aspecte financiare, comerciale, de aceea in procesul de avizare trebuie sa fie implicate mai multe comisii. Strict pe legea de care facem vorbire aceasta lege incearca sa impace doua lucruri: relatia cu micIi fermieri, de unde de fapt s-a inceput discutia, dar doreste sa ofere solutii si pentru marii procesatori. Dupa parerea noastra este calea sigura catre o lege nu prea buna. Credem ca niste legi separate, simple ar fi abordarea corecta. Una este sa ai un fermier care vine cu o productie si alta e sa ai un procesator. In textul legii avem erori. Acest lant scurt are doua definitii in lege”, a declarat George Badescu, director executiv AMRCR. ”O sa inchei cu un singur lucru in respect fata de cei care au vorbit despre romanism si Romania. Noi care lucram in lanturile de supermarketuri suntem romani 95%. Suntem cei mai mari angajatori in multe cazuri. Multe orase din Romania depind esential de activitatea noastra”, a sustinut Badescu.

Fermierii nu au intarziat sa ii dea replica reprezentantului retelelor comerciale.

Domnule Badescu (reprezentantul Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania – n.r.) de ce ati facut reclamatie la Euro-Comert daca aveti in magazine 90% produse romanesti? Domnul Badescu sa ne explice cum a mintit Comisia Europeana cu privire la articolul care face referire la 51% produse proaspete provenite de pe lantul scurt de aprovizionare si nu produse romanesti asa cum au informat ei eronat institutiile europene. De ce ati introdus minciuna cu 51% produse romanesti?”, a dezvaluit Emil Dumitru, presedintele Federatiei Nationale Pro Agro, in cadrul dezbaterii dupa ce a luat cuvantul reprezentantul retailerilor.

Domnul Badescu nu va mai permit sa aduceti aceste informatii in fata opinie publice. Ati distrus mii de locuri de munca, nu ati creat locuri de munca. Acele magazine de proximitate au disparut ”datorita” actiunilor dumneavoastra. Sunt dator sa apar fermierul roman. Nu va dam sfaturi, uitati-va in jurul dvs. sa vedeti cat ati distrus, nu ati construit”, si-a exprimat consternarea George Scarlat, fost membru al Comisiei de Agricultura din Camera Deputatilor si in prezent exponent al sectorului agricol.

Agrointeligenta-www.agrointel.ro a obtinut documentul in limba romana care clarifica situatia Romaniei si a Ungariei. Mai mult, avem informati canform careai europarlamentarul roman Mihai Turcanu – care s-a implicat constant la Bruxelles pentru promovarea informatiilor corecte despre Legea supermarketurilor, a solicitat deja o discutie cu comisarul care are in atributii si monitorizarea pietelor comerciale ale UEsi va sustine la Bruxelles nevoia unei legi corecte pentru producatorii romani.

Dr. Mary Pana, presedintele Asociatiei Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine din Romania a declarat la finele dezbaterii de la Comisia pentru Agricultura din Senatul Romaniei ca la nivelul Comisiei Europene Romania nu are puse nici un fel de sanctiuni, ci doar ni se cere ca in termen de doua luni sa venim cu clarificari si cu argumente pentru anumite aspecte care au fost raportate sau interpretate gresit la Bruxelles.

”Din pozitia reprezentantului fermierilor din Romania pot sa va spun ca astazi (15 februarie – n.r) nu s-a ajuns la nici o concluzie, din pacate. Fermierii isi doresc foarte mult sa intre in posesia normelor de aplicare, care am inteles sunt aproape gata la MADR. In acelasi timp in momentul in care am ajuns in sala de dezbateri de la Senat am aflat ca Romania a intrat in procedura de infringement. Am fost anuntati de acest lucru de reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe. La fel de surprinsi ca si noi au parut si reprezentantii MADR-ului”, a declarat pentru Agrointeligenta- www.agrointel.ro Mary-Eugenia Pana, presedintele Asociatiei Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din Romania (ACEBOP).

”Informatiile primite sunt neclare, nu stim nici macar daca draftul normelor a fost trimis catre Comisia Europeana spre consultare. Avem in fata o lege care nu este aplicabila si care ar fi intrat in procedura de infringement. Consider ca este o problema de comunicare, de informare. Din discutiile cu presedintele Federatiei Nationale Pro Agro, domnul Emil Dumitru, credem ca la mijloc ar fi o lipsa de informare. Probabil reprezentantii Comisiei Europene nu stiu ca legea nu se aplica fara normele respective”, sustine reprezentantul fermierilor.

Va reamintim ca anul trecut, dupa luni de dezbateri publice, Parlamentul Romaniei a adoptat o serie de modificari cu privire la comertul cu produse alimentare. Schimbarile au vizat produsele proaspete din categoriile – paine, lactate, oua, legume-fructe, miere si carne, pentru care s-a introdus reglementarea ca in perioadele de sezon ale acestor produse, ele sa fie reprezentate la rafturile marilor retele in proportie de cel putin 51% ca provenind din lantul scurt de comercializare. O alta reglementare a vizat interzicea taxelor de raft, precum si o rpocedura de plata rapida a furnizorilor.

Sursa: Agronteligenta

 

Login pentru a posta comentarii