Imprimă această pagină

OFICIAL! Comisarul Phil Hogan: DEPUNEREA CERERII UNICE se poate prelungi cu o luna, PANA PE 15 IUNIE!

Comunicare oficiala facuta astazi, joi – 4 mai, de catre comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rural Phil Hogan cu privire la campania de depunere a cererii unice de plata pentru subventiile aferente anului 2017. Reprezentantul Comisiei Europene a anuntat ca statele membre pot opta sa prelungeasca perioada de depunere cu o luna, adica termenul-limita de 15 mai sa fie ”impins” fara penalizari pentru fermieri pana pe 15 iunie, scrie Agrointeligenta

Anuntul de la Bruxelles vine in aceeasi zi in care ministrul agriculturii Petre Daea a informat fermierii ca dupa data de 15 mai, APIA nu va mai primi nici o cerere unica, nici macar in regim cu penalizari pentru intarziere.

”Cine nu depune cererea pana la data de 15 mai inclusiv, nu primeste subventii. S-au luat toate masurile pentru a-i ajuta pe fermieri sa depuna cererile pana la aceasta data. Sunt oameni la dispozitie, mijloace de transport la dispozitie pentru cei care nu pot ajunge la centrele APIA, iar la APIA se lucreaza si sambata si duminica in aceasta saptamana, dar si in weekend-ul urmator. Sunt zile normale de lucru. Pana la 15 mai, Romania vrea sa depuna toate cererile fara penalitati, pentru ca penalitatile se duc pe fiecare fermier in parte, dar fermierul este al Romaniei. Eu nu vreau sa pierd niciun leu de la Uniunea Europeana. Am introdus reguli, am creat toate conditiile. Sunt oameni in dispozitiv, am dat inginerii de la centrele agricole si se lucreaza de luni pana luni, fara weekend-uri. Repet, 15 mai este ultima zi de depunere. Se inchid obloanele la APIA, au altceva de facut dupa data de 15 mai”, a precizat astazi ministrul Agriculturii.

Conform anuntului venit pe canale oficiale de la Bruxelles, Romania, ca si restul statelor membre va putea prelungi, daca va dori, perioada de depunere pana pe 15 iunie. Aceasta facilitate comunicata de comisarul Phil Hogan vine dupa ce mai multe state membre au solicitat aceasta prelungire sesizand ca la acest moment se confrunta cu intarzieri si diferite probleme la depunerea documentelor de catre fermierii care trebuie sa respecte regulile stricte ale Politicii Agricole Comune.

Sursa: Agrointeligenta

Login pentru a posta comentarii