Ministerul Agriculturii pregateste ajutoare de minimis in agricultura ecologica si apicultura

Apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis pentru a compensa pierderile inregistrate in acest an din cauza ploilor, iar in agricultura ecologica fondurile vor fi suplimentate tot printr-o schema de minimis, a declarat, pentru AGERPRES, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

"Vrem sa facem doua ajutoare de minimis unul pentru agricultura ecologica si altul pentru apicultura. In acest an, apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar in agricultura ecologica vrem sa suplimentam fondurile. Aceste doua scheme de minimis se adauga celorlalte doua pe care le-am avut cele cu sere si solarii si cele pentru tancuri de racire", a spus ministrul de resort.

Referitor la schema de minimis privind tancurile de racire, Constantin a precizat ca, desi nu s-a bucurat de succesul scontat, exista 300 de comune din 3.000 care au aplicat pentru aceste ajutoare.

De asemenea, ministrul a mai subliniat ca agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetara din acest an, care va avea loc pana la finele lunii septembrie.

"Rectificarea din septembrie o sa fie pozitiva pentru agricultura. Vom avea deblocata rezerva de 10% prevazuta pentru cheltuieli bugetare ceea ce inseamna peste 200 de milioane de lei si alte cateva milioane pentru cateva masuri pe care le luam, respectiv pentru cele doua scheme de minimis", a aratat Constantin.

Potrivit proiectului de HG privind acordarea de plați suplimentare exploatațiilor vegetale inregistrate in sistemul de agricultura ecologica, bugetul total estimat al schemei este de 10,6 milioane lei, iar numarul maxim estimat de beneficiari este de 9.600. Durata schemei este prevazuta a se derula intre 1 octombrie si 31 decembrie 2014.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentand ajutor de minimis va fi de aproximativ 270 euro/exploatație, respectiv echivalentul in lei a 1.180 lei/exploatație pentru cei care dețin intre 0,30 ha si 5 ha, inclusiv, si de aproximativ 192 euro/exploatație, respectiv echivalentul in lei a 845 lei/exploatație pentru exploatațiile din categoria 5,1 ha — 20 ha, inclusiv.

Valoarea totala a ajutorului de minimis care se acorda unei intreprinderi nu poate depasi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, in cursul exercițiului financiar actual si in cele doua exerciții financiare precedente. Sumele reprezentand ajutoare de minimis se platesc beneficiarului incepand cu data de 1 noiembrie 2014.

Potrivit proiectului privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate in perioada mai — iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol', resursele financiare necesare aplicarii acesteia sunt de 4,131 milioane lei.

Sprijinul financiar reprezentand ajutor de minimis se acorda beneficiarilor prevazuți in schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de acestia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai — iunie 2014, in cuantum de pana la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/ familia de albine pentru o stupina de pana la 75 familii si pana la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupina cu peste 75 familii.

Valoarea totala a ajutorului de minimis care se acorda unei intreprinderi/intreprinderi unice nu poate depasi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, in cursul exercițiului financiar actual si in cele doua exerciții financiare precedente.

Ultima modificare Marți, 09 Septembrie 2014 23:24

Login pentru a posta comentarii
Go to top