Pregătiri de GREVĂ la Cluj. APIA și AFIR se unesc împotriva Ordonanței de austeritate. Banii europeni, în pericol

 
 

Principalele agentii care deruleaza fonduri europene in agricultura romanesca sunt, fara indoiala, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) si Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR). La un moment dat, pe vremea cand in fruntea MADR se afla Adrian-Ionut  Chesnoiu, se vorbea chiar de o unificare a celor doua agentii, dar aceasta a ramas doar in faza de intentie, intrucat ministrul a fost obligat sa demisioneze. Intentionase sa reorganizeze centrele judetene APIA si prin aceasta deranjase directorii executivi numiti politic si implicit baronii locali.

 

Pericolul pierderii fondurilor europene

Momentan, APIA are un aparat central, 42 de centre judetene si 262 de centre locale.

”In judetul  Cluj, de exemplu, exista un centru judetean si sapte centre locale, localizate in zone diferite ale judetului pentru a facilita accesul fermierilor la serviciile agentiei. Nici un centru local nu are peste 10 salariati, ceea ce presupune ca se desfiinteaza postul de sef de birou.  La randul sau, AFIR este formata din 13 directii specializate la nivel central,  8 Centre  Regionale si 41 de Oficii Judetene.

Atat Sindicatul National APIA, condus de catre Elena Constantinescu, cat si Sindicatul Pro Europa AFIR al carui presedinte este Cezar Grama, sunt afiliate la Federatia AGROSTAR, la care au aderat majoritatea sindicatelor din agricultura, mai precis peste 42.000 de membri.

La inceputul acestei luni  a fost incheiat un protocol de colaborare sindicala APIA-AFIR, un merit deosebit in acest sens avandu-l presedintele AGROSTAR, Stefan Nicolae. Prin acest protocol se urmareste crearea unui cadru juridic si functional de actiune sindicala comuna  cu ocazia manifestarilor de protest care se intrevad ca urmare a modificarilor aduse de catre dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului care urmeaza sa afecteze functionarea ambelor agentii. Protocolul are valabilitate trei ani iar partile se obliga sa analizeze si sa promoveze in comun in vederea solutionariiproblemelor care prezinta interes pentru membrii de sindicat. De asemenea,vor actiona unitar, in raport cu interesele comune ori de cate ori se impune organizarea de actiuni sindicale, de orice natura, inclusiv mitinguri de protest sau greve”, arată clujenii din APIA.

 

Deficit de salariati la cele doua agentii

Presedintele S. N. APIA, Organizatia Cluj, Ion Preda, spune ca sindicatul din care face parte a avut intalniri cu noul ministru al Agriculturii, si cel al  Muncii pentru a-si exprima dezacordul cu privire la Proiectul de Ordonanta privind reducerea cheltuielilor publice si a solicita sprijinul acestora.

De asemenea a fost sesizata Comisia Europeana cu privire la pericolul destabilizarii acestor doua agentii in care exista deja deficit de personal iar salarizarea este departe de a fi motivanta. De aceea, tot mai multi salariati se orienteaza spre alte domenii.

”Centrele judetene nu pot functiona fara sefi de birouri sau de servicii, iar desfiintarea acestor posturi va duce implicit la reorganizare.

Comisia Europeana nu poate accepta asa ceva. Cursul banilor europeni se deruleaza dupa niste criterii stabilite inca de la acreditarea celor doua agentii si orice modificare poate duce la pericolul pierderii fondurilor.  Ordonanta, daca va aparea sub forma  aruncata pe piata, fara discutie va fi atacata.

Sindicalistii de la APIA si AFIR sunt decisi sa delanseze greva generala si sa blocheze fondurile europene in cazul in care nu vor fi luati in considerare”, avertizeaza liderii celor doua sindicate.

 

Sursa:

https://cluj24.ro/pregatiri-de-greva-la-cluj-apia-si-afir-se-unesc-impotriva-ordonantei-de-austeritate-banii-europeni-in-pericol-188660.html

Ultima modificare Sâmbătă, 09 Septembrie 2023 10:56

Login pentru a posta comentarii
Go to top