Șefă APIA: Intabularea e foarte importantă pentru plata subvenției APIA pe hectar!

Anul acesta, primul an al noii politici agricole comune, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a introdus un nou control, prin monitorizare sau monitoring, cum îi spun cei de la APIA. Noul control a generat încurcături. Adică, ce s-a văzut la monitorizare, parcele și culturi agricole, nu corespunde cu ce a declarat fermierul în cererea unică de plată. Cum se rezolvă aceste erori și care e soluția pentru a fi înlăturate anul viitor? Explică directorul executiv APIA Hunedoara, Veronica Topor.

"Normal, fermierul trebuia să ne aducă o poză geo-referențială, de la fața locului, prin care să ne facă dovada că suprafețele respective sunt cele care au fost solicitate la plată, inclusiv și culturile. Am venit, printr-o hotărâre internă, în sprijinul acelor fermieri și ne-am deplasat noi la toate parcelele să vedem dacă se confirmă suprafața și cultura față de declarația pe care fermierul a dat-o la depunerea cererii.

Am mers pe bună credință și acolo unde am întâmpinat erori, unde nu se confirmă nici suprafața, nici cultura sau categoria de folosință, în condițiile în care fermierul a cerut pajiște permanentă și noi am găsit la fața locului teren arabil sau invers, atunci fermierul va avea de făcut o contestație și noi, în cazul în care constatăm prin imagini și prin caietul pe care fermierul ni-l prezintă, caietul de agro-mediu și respectiv caietul de exploatație, dacă confirmăm sau nu confirmăm la plată suprafața respectivă.

Cea mai mare eroare posibilă, la ora actuală, este că nu s-a poziționat corect față de parcela pe care el o lucrează și o deține. Deci, ori mai la dreapta, ori mai la stânga, ori mai sus, ori mai jos în blocul fizic și atunci noi nu putem să mergem să confirmăm alte suprafețe decât cele care au fost solicitate în plata subvenției, deci în cererea unică.

După cum știți, nu există limite între parcele și e posibil ca fermierul să se fi poziționat greșit, eronat din cauza blocului fizic sau poate nu și-a dat seama, de aceea, până la urmă, revenim, este foarte importantă intabularea pentru că-n momentul în care noi vom primi cererea pe intabulările dumnealor atunci nu vor mai exista greșeli, nici din partea lor, nici din partea noastră.

Se fac gratuit intabulări, sunt câteva comune care au accesat, urmează și altele care să finalizeze. Sperăm ca toate primăriile să acceseze aceste fonduri și fermierii să nu mai aibă nicio problemă," a explicat șefa APIA Hunedoara, pentru emisiunea În lumina adevărului, televiziunea locală Info HD. 

 

https://youtu.be/_YvXZKgn5bY

Ultima modificare Joi, 23 Noiembrie 2023 14:38

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top