AGROSTAR

AGROSTAR

 

APIA reaminteşte beneficiarilor că termenul limită de depunere a cererilor de ajutor pentru bunăstarea animalelor, respectiv păsări şi porcine, este 30 iunie 2014.

 

 

 

 Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe (FNSAATDSC) AGROSTAR a lansat proiectul „O șansă pentru toți și toate”,prin care 739 de femei, atât din mediul rural cât și din mediul urban, sunt învățate să devină antreprenor, dar pot să învețe și meserii precum lucrător în comerț ori lucrător la fabricarea conservelor din legume sau fructe.

 

Ministerul agriculturii va introduce o definiţie a fermierului activ şi o listă neagră a companiilor şi entităţilor administrative care nu vor mai primi plăţi pe suprafaţă pentru anul 2015, a declarat ministrul de resort, Daniel Constantin.

 

 

Aproximativ 15% din plăţile directe alocate anual de Comisia Europeană pentru România vor merge sub formă de sprijin cuplat către cei care se ocupă de anumite culturi vegetale, cum sunt cultivatorii de soia și cartofi, sau către crescătorii de vaci pentru lapte.

 

România trebuie să transmită Comisiei Europene până la 1 august opţiunile sale cu privire la aplicarea plăţilor directe, iar printre acestea se numără activarea măsurii pentru tinerii fermieri, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

 

După Turcia, exportul de ovine şi caprine în ţări terţe se va deschide înspre Egipt, Maroc şi Tunisia, iar carnea de porc, după China, este solicitată şi în Japonia, a declarat joi, la Oradea, preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu.

Vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a declarat la cea de-a 44-a ediție a Festivalului "Sus pe muntele din Jina", din județul Sibiu, că va ține cont de dorințele oierilor și că se va consulta cu ei în perspectiva viitorului exercițiu financiar 2014-2020.

 

Conform unui comunicat de presă remis de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), termenul limită pentru depunerea cererilor de plată aferente ajutorului pentru cantitățile de motorină achiziționate și utilizate în trimestrului II al anului 2014 este 31 iulie a.c. (inclusiv).

 APIA informeaza fermierii cu privire la obligatia de a respecta Bunele conditii agricole si de mediu (GAEC 5 si GAEC 8), conform carora nu este permisa arderea miristilor si a resturilor vegetale pe terenul arabil, si nici a vegetatiei uscate pe pajistile permanente.

Pagina 269 din 270
Go to top