Angajatorii care nu respecta prevederile legale privind munca suplimentara vor plati amenzi mai mari

https://financiarul.ro/wp-content/uploads/teanc-bani.jpg

Angajatorii care nu respecta prevederile legale privind munca suplimentara vor plati amenzi mai mari, dupa ce, miercuri, Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege in acest sens, potrivit unui comunicat al fundatiei Friedrich Ebert Stiftung Romania, remis Agerpres.
Amenda prevazuta de modificarea legislativa este cuprinsa intre 1.500 si 3.000 de lei pentru fiecare angajat identificat ca prestand munca suplimentara.

Pana in prezent, amenda prevazuta de Codul Muncii era cuprinsa intre 1.500 si 3.000 de lei, fara ca legea sa aiba in vedere o corelare a cuantumului amenzilor cu numarul de ore suplimentare sau numarul de angajati care efectueaza ore suplimentare.

Aplicarea unei amenzi de maximum 3.000 de lei in cazul unor companii care practicau pe larg munca suplimentara peste limita prevazuta de lege nu producea un efect disuasiv, avand o valoare modica in raport cu veniturile companiilor.

Proiectul de lege a fost initiat de deputatul independent Adrian Dohotaru, deputatul PSD Petre Florin Manole si senatorul PSD Gabriela Cretu, ca urmare a demersurilor din cadrul campaniei pentru Viata si Munca Decenta, derulata de mai multe ONG-uri si organizatii sindicale.

„Cercetarea „Orele suplimentare sau drumul catre burnout”, efectuata in cadrul campaniei pentru Viata si Munca Decenta de Friedrich Ebert Romania, Blocul National Sindical si Federatia Sindicatelor Libere din Romania ne arata ca expunerea prelungita la orele de munca suplimentare influenteaza negativ angajatii prin acumularea oboselii si epuizarea energiei, ceea ce poate influenta atat sanatatea lor (probleme cardiace, depresie) cat si pe cea a colegilor de munca (prin favorizarea accidentelor de munca)”, se arata in comunicat.

Conform datelor European Working Conditions Survey (EWCS) din 2016, citate in cercetarea mentionata, peste 35% din angajatii romani muncesc mai mult de 40 de ore pe saptamana, situandu-se pe locul trei din Uniunea Europeana, dupa Republica Ceha si Grecia si peste media europeana de 23%.

Orele suplimentare afecteaza viata personala si familiala a individului prin simplul fapt ca reduce timpul petrecut alaturi de familie si implicare scazuta in dezvoltarea copiilor. Mai precis, probabilitatea este de 0,70 ori mai mare pentru persoanele care lucreaza suplimentar fata de cele care nu au un astfel de program sa nu fie satisfacuti cu viata in familie.

Efectele expunerii angajatilor la activitatea de munca suplimentara activeaza un lant intreg de efecte adverse in urma insatisfactiei cu munca si familia, epuizarii profesionale, adictiei fata de munca si starii de bine: abandon, absenteism, depresie, accidente la locul de munca si suicid, mai spun reprezentantii fundatiei.

Totodata, studiul arata ca orele prelungite la locul de munca influenteaza numarul de concedii medicale, ceea ce scade productivitatea cu 2% pe sectoarele industriale (auto si constructii nave) si textile.

Campania pentru Viata si Munca Decenta este un proiect derulat de sindicate si ONG-uri, care isi propune cresterea gradului de constientizare cu privire la conditiile de viata si munca din Romania si impulsionarea unor modificari legislative sau politici publice care sa impiedice abuzurile la locul de munca.

sursa wall-street.ro

Login pentru a posta comentarii
giweather joomla module

Go to top